Prezentare

Spitalul Municipal Râmnicu Sărat este unitatea sanitară cu paturi, de utilitate publică, cu personalitate juridică, care asigură asistență medicală de specialitate, preventivă, curativă și de recuperare a bolnavilor internați și a celor prezentați în ambulatoriu de pe teritoriul arondat și funcționează în baza Legii nr. 95/ 2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare. Este un spital clasificat în categoria IV, cu nivel de competență bazal, conform Ordinului Ministerului Sănătății nr. 448 din 19.05.2011 și categoria a III-a de acreditare conform Ordinului Președintelui Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate nr. 460 din 22.12.2023.

Spitalul Municipal Râmnicu Sărat se află în subordinea Administrației Publice Locale. Este situat la 35 km de Spitalul Județean Buzău, pe drumul European E 85, la granița cu județele Brăila și Vrancea. Furnizează servicii medicale în multiple specialități medicale, și deservește o populație de aproximativ 86 de mii de locuitori din care 30 de mii din mediul urban și 56 de mii din mediul rural, cu patologie diferită. Spitalul asigură asistenţă pentru populaţia din zona urbană Râmnicu Sărat; zona rurală din judeţul Buzău, din comunele limitrofe orașului Râmnicu Sărat: Valea Râmnicului, Puiești, Râmnicelu, Balta Albă, Ghergheasa, Podgoria, Topliceni etc. Asigură asistenţă de urgenţă pentru comunele limitrofe din județele Vrancea şi Brăila.

În prezent,

...

Spitalul Municipal Râmnicu Sărat funcționează, conform structurii avizate de către Ministerul Sănătății, cu un număr de 405 paturi pentru spitalizare continuă și 14 paturi pentru spitalizare de zi, distribuite în 13 secții și compartimente, din care 71% reprezintă paturi pentru specialități medicale, 25% paturi pentru specialități chirurgicale și 4% paturi pentru specialitatea ATI, amplasate în sistem pavilionar. Pentru asigurarea serviciilor paraclinice și conexe sunt organizate: unitate de transfuzie sanguină, laborator de radiologie și imagistică medicală, laborator analize medicale, serviciu de anatomie patologică, compartiment endoscopie digestivă, compartiment explorări funcționale, laborator recuperare, medicină fizică și balneologie (bază de tratament), farmacie cu circuit închis, bloc operator, săli de naștere, sterilizare, ambulatoriu integrat, dispensar TBC, CPLIAAM și aparat funcțional.

...
Servicii medicale oferite:

Servicii medicale oferite:

  • servicii medicale spitalicești (spitalizare continuă și de zi);
  • servicii medicale în ambulatoriul integrat al spitalului;
  • investigații paraclinice – radiologie și imagistică medicală, laborator de analize medicale, anatomie patologică, endoscopie, explorări funcționale;
  • asistență medicală de urgență (6 linii de gardă în specialitățile: medicină internă, chirurgie generală, obstetrică ginecologie, pediatrie, ATI, medicină de laborator);
  • dispensar TBC, cabinet de planificare familială.

  • Structura organizatorică

    ...

    SECȚII ȘI COMPORTIMENTE CU PATURI NR. PATURI
    Secția medicină internă, din care: 67
    Compartiment boli cronice 15
    Compartiment gastroenterologie 10
    Compartiment recuperare, medicină fizică și balneologie 15
    Secția pediatrie, din care: 40
    Terapie acută 6
    Secția chirurgie generală, din care: 61
    Compartiment ortopedie și traumatologie 15
    Compartiment ORL 8
    Secția ATI 15
    Secția obstetrică-ginecologie 30
    Compartiment neonatologie, din care: 10
    Compartiment terapie intensivă 2
    Compartiment prematuri 1
    Secția cardiologie, din care: 29
    Compartiment terapie intensivă coronarieni 5
    Secția neurologie, din care: 28
    Terapie acută 5
    Recuperare neurologică 3
    Secția boli infecțioase 40
    Secția pneumologie, din care: 40
    Compartiment TBC 11
    Compartiment îngrijiri paliative 20
    Compartiment oftalmologie 10
    Camere de gardă  
    TOTAL 405
    Spitalizare de zi 14

    ...

     

    Secții:

    1. Farmacii
    2. Sterilizare
    3. Bloc operator
    4. Săli de nașteri
    5. Unitate de transfuzie sanguină
    6. Laborator analize medicale
    7. Laborator radiologie și imagistică medicală
    8. Serviciul de anatomie patologică:
    9. Compartiment histopatologie
    10. Compartiment citologie
    11. Prosectură
    12. Compartiment explorări funcționale
    13. Compartiment endoscopie digestivă
    14. Laborator recuperare, medicină fizică și balneologie (bază de tratament)
    15. Compartiment de prevenire a infecțiilor asociate asistenței medicale
    16. Dispensar TBC

    Ambulatoriul integrat cu cabinete în specialitățile:

    1. Medicină internă
    2. Chirurgie generală
    3. Cardiologie
    4. Obstetrică-ginecologie
    5. Neurologie
    6. ORL
    7. Geriatrie și gerontologie
    8. Recuperare, medicină fizică și balneologie
    9. Pediatrie
    10. Psihiatrie
    11. Ortopedie și traumatologie
    12. Dermatovenerologie
    13. Oftalmologie
    14. Gastroenterologie
    15. Pneumologie
    16. Boli infecțioase
    17. Urologie
    18. Cabinet diabet zaharat, nutriție și boli metabolice
    19. Cabinet planificare familială

     

    Viziune, Valori, Misiune

    Viziune, Valori, Misiune

    Viziunea Spitalului Municipal Râmnicu Sărat

    este de a oferi servicii medicale performante prin competente profesionale deosebite, promovarea bunelor practici medicale si implementarea tehnologiilor inovatoare.

    Valori

    Valorile Spitalului Municipal Râmnicu Sărat sunt convingerile care stau la baza oricărui proces decizional al organizației:

    Excelența

    Excelența înseamnă nu doar un act medical la cele mai înalte standarde (asigurarea de echipamente necesare și de ultimă generație), ci și asumarea faptului că această excelență vine din resursa umană. Recrutarea corectă de personal, investirea în dezvoltarea lor și a competențelor acestora și recunoașterea rolului esențial al fiecăruia constituie fundamentul acestei valori.

    Responsabilitate

    Suntem responsabili unul față de celălalt și față de pacienții noștri. Răspundem în fața Ministerului Sănătății, Consiliului Local al Municipiului Râmnicu Sărat, Direcției de Sănătate Publică și comunității noastre. Măsurăm și analizăm constant procedurile organizaționale și efectele acestora și suntem transparenți în ceea ce privește rezultatele noastre.

    Respect

    Această valoare definește modul în care ne tratăm pacienții și aparținătorii acestora și modul în care interacționăm unul cu celălalt. Respectăm atât drepturile pacienților și aparținătorilor de a fi tratați cu demnitate, cât și valorile individuale ale acestora. Recunoaștem și apreciem contribuția fiecărui angajat în parte.

    Colaborare

    Încurajăm relații de colaborare cu partenerii noștri, împărtășind valori și obiective, construind încredere, respectându-ne reciproc abilitățile și expertiza, maximizând utilizarea resurselor specifice, totul pentru a asigura un răspuns complet la nevoile de sănătate ale comunității noastre.

    Compasiune

    Odată cu îmbunătățirea radicală a metodologiei de cercetare și a tehnologiilor implicate, medicina a devenit tot mai eficace. S-au îmbunătățit posibilitățile de diagnostic și tratament ducând la rezultate inimaginabile în ceea ce privește vindecarea, prelungirea vieții sau îmbunătățirea calității ei. Aceste realizări au atras după ele o marcantă creștere în importanță a componentei cognitive în educația medicală, lăsând astfel îndelung căutata compasiune în plan secundar într-un caz fericit și la voia întâmplării în majoritatea situațiilor.

    Ingrijirea bazata pe compasiune este un angajament pe care ni-l asumam fata de pacientii nostri si familiile acestora. Componenta emotionala, arta de a oferi asistenta medicala este la fel de importanta ca si expertiza medicala propriu-zisa.

    Misiunea noastră

    este furnizarea de servicii adaptate la necesitățile pacienților din zonă, diversificarea lor continuă în vederea îmbunătățirii calității vieții pacienților. Angajamentul nostru este sa furnizăm servicii medicale la cel mai înalt nivel, respectând pacienții și nevoile de îngrijire ale acestora.